De ceva vreme, nu mă mai fut cu femeile care mă iau cu vrăjeli. Le simt, chiar dacă nu spun nimic, ci doar dispar ca Houdini. N-am vreme de cuvinte goale, n-am vreme să le simt atingerile ce ascund intenții doar de ele știute. Mă rog, cred că doar ele știu ce vor de fapt. Nu mă fut cu toate mincinoasele, că nu-s Gepeto să iubesc scândurile cu nasul mare. La figurat, nasul mare.

Mi se face silă numai când le aud. Ce relație să vreau cu o astfel de femeie? Maxim o felație, că de-o relație n-am timp. Când le aud cuvintele pline de complimente, mi se face instant rău. Sunt frumos pentru că vrei geanta aia Versace. Sunt atent pentru că ai bea un Moet. Haha!  Și când le aud că spun că bărbații combină, le întreb dacă se simt bine în pielea lor? Fraierele nu se prind că le-am citit așa cum citeam când eram mic poveștile – cu ușurință. Încă o aștept pe aia care să mă ia de prost, nu doar pe cele pe care le iau eu la rost.

Am vrut și-am găsit o femeie care a preferat să fie sinceră, cu riscul de a nu fi nimic între noi. Am apreciat că a tăcut și a făcut. Apoi, la rândul meu, am tăcut și am făcut. Să fim egali, că așa e frumos. Apreciez când femeia se deschide în fața mea, când îmi arată și părțile negative, când îmi împărtășește ce o deranjează la mine. Știu că nu-s perfect și vreau să mă asigur că știe și ea asta. Chiar dacă poate sună ridicol, paradoxal sau mai știu eu cum.

Nu vreau să fiu iubitul perfect, ci cel defect. Și acceptat, iubit, respectat cu toate defectele mele. Pentru că ce îți cer, fix aia ofer și eu. Așa-s eu. Îmi plac lucrurile directe, sincere, nu vrăjelile de căcat.

Sper să înțelegi ce-am vrut să spun. 

Și cred că nu sunt singurul bărbat care nu se mai fute cu femeile cu vrăjeală.

P.S.: Dragi femei, fiți brutal de sincere, de naturale și veți avea de câștigat bărbați de nota 10!