El, fără niciun fel de scrupule, a ales, pur și simplu, să îmi calce sufletul în picioare. L-am iubit așa cum iubim noi, femeile – până la cer și-napoi. Și cu toate astea, cu toate că i-am oferit ceea ce probabil nici măcar nu visa, a ales să îmi calce în picioare tot ceea ce simțeam.

O privesc cum verbalizează durerea și fac o pauză, în cazul în care vrea să mai adauge ceva. Aveam dreptate, că a continuat:

— Cum să nenorocești așa tocmai femeia care ar fi renunțat la ea pentru tine? Cât de nebun, cât de prost, cât de nerecunoscător poți să fii să faci una ca asta?

Treaba dintre ei era pe cât se poate de simplă, pe atât de dureroasă. El, într-un având copilăresc, ușor naiv, a decis să o înșele cu o femeie pe care a cunoscut-o la un eveniment.

— Sincer, ceea ce simt acum este doar răzbunare. Vreau să îl fac să regrete că m-a pierdut. Vreau să-l fac să realizeze că a pierdut femeie care l-ar fi făcut cel mai fericit bărbat. Cum … cum pot să-l fac să regrete ce a făcut? mă întreabă într-o maniera agresivă ce nu îi este caracteristică.

— Cum crezi că te va ajuta răzbunarea? o întreb, încercând să o fac să realizeze prostia pe care dorește s-o înfăptuiască. Zic prostie pentru că o răzbunare nu aduce liniște. Cel mult, poate aduce o aparentă calmitate ce durează cam o secundă.

— Așa va vedea și el cum este să suferi, îmi răspunde instant.

— Nu cred că răzbunarea este ceea ce cauți. Tu nu vrei altceva decât liniște și un loc în care să îți vindeci rănile, ajutată de timp. Nu are sens un astfel de gest, pentru că, într-un final, singurul lucru ce te va năpădi va fi un mare regret. Ai spus că-l iubești, corect? Dacă este așa, ai încredere că lucrurile se vor așeza de la sine. Tu vei primi vindecarea, iar el … și pentru el viața asta are un plan.