Știu bărbați care și-au dorit totul alături de-o femeie și au pierdut-o pentru că au crezut că o vor avea orice vor face, orice vor zice, oricât de multe promisiuni și-ar încălca. Și, după ani buni, sunt singuri, nereușind să fie fericiți alături de femeile pe care viața le-a scos în calea lor.

Alături de cea pe care au pierdut-o au cunoscut fericirea aceea pură, însă nu au știut să aprecieze la timpul potrivit ce aveau în brațe. N-au vrut mai mult, ci doar au crezut că acel suflet va rămână lângă ei până la adânci bătrâneți. Iar să crezi că un om stă lângă indiferent de condiții mi se pare una dintre cele mai mari prostii. Da, azi cred și ei același lucru.

Când ele au ales căi diferite față de ale bărbaților, ei spuneau că … femeile nu se termină. Ei bine, după o vreme s-au dat bătuți și au recunoscut că niciuna nu poate oferi ceea ce au primit atunci când acasă înseamna doi ochi și o inimă caldă.  Și-au recunoscut înfrângerea, deși nu le-a fost ușor. Și-au dat seama că, uneori, chiar există suflete pereche care, odată pierdute, se pierd pentru veșnicie.

Și i-am văzut regretând că nu mai au parte de brațe calde, buze moi, de râsetul acela copilăresc, de atingeri ce trezeau în ei cele mai adormite părți. Toate acestea erau în femeile pe care le-au pierdut dintr-o prostie. Da, au încercat să se întoarcă la ele, doar că mereu s-au lovit de refuzuri categorice. Și le înțeleg pe ele – un om când este dezamăgit nu se va mai deschide pentru cel care a ales să-i calce sufletul în picioare.

Nu cred că mereu se aplică „ceea ce ai avut, nu vei mai avea”, dar, poate, înainte de a face o asemenea prostie, ar fi mai bine să te gândești de două ori înainte.

Nu da cu piciorul fericirii și încetează să crezi că o vei întâlni pe orice gard!