„Ești bărbat, bă! Tu trebuie să arăți că nu îți pasă, să nu te ia de prost și să te joace pe degete. Ține minte ce-ți spun acum, că vreau să te învăț de bine!” zise el. „În plus, este penibil când un bărbat arată ce simte.” continuă.

Cred că sunt printre cele mai absurde lucruri ce mi-au fost date să le aud. Penibil nu este să iubești, să te dedici unei singure femei, să îi fii tot ce are nevoie, să o lași să te iubească, să te deschizi în fața ei. Nu, asta nu-i deloc penibil. Penibil este să te crezi buricul pământului, să o crezi la picioarele tale și să profiți de pe urma sentimentelor ei.

Nimeni nu este construit din pietre. Toți avem nevoie de sentimente. Toți ne bucurăm când le simțim. Sau, cel puțin, așa cred eu. Pentru mine, așa funcționează lucrurile.

Penibil nu este s-o iubești, s-o vezi fericită, știind că tu ești motivul fericirii ei. Nu scazi în ochii nimănui dacă ai ochi doar pentru ea, dacă doar la ea te gândești, dacă doar pe ea o vrei. Este o tâmpenie să crezi asta! Cea mai mare tâmpenie!

În schimb, este penibil când o vezi plânsă, când o vezi cum, pe zi ce trece, devine doar o umbră a ceea ce a fost cândva. Și, din păcate, totul ți se „datorează”. Când nu-i acorzi timp și atenție, ci alegi să faci orice altceva fără ea, devine rușinos. Și măcar de-ai lăsa-o să fie fericită singură sau cu altul. Dar nu, tu nu permiți asta, ci îți dorești să fie asemenea unui animal de companie – orice ai face, să te iubească, să te aștepte, să se bucure când te vede.

Iubirea nu este ceva penibil, ci, poate, este cel mai frumos sentiment de care poți avea parte în viața asta. Gândește-te la un lucru simplu – este penibil că ai tăi de iubesc, că îți arată cât de mult însemni pentru ei? Dacă nu, atunci hai să încheiem cu părerile astea absurde.