N-am să pot să te iubesc la infinit, chiar dacă ți-am promis asta. Urăsc să-mi încalc promisiunile, dar, fără iubirea ta, îmi este imposibil să mai continuăm. S-ar putea, deși este un alt lucru pe care-l urăsc, să renunț la tine.

Nu îți pun condiții de genul „fă așa sau dacă nu, valea!”. Doar încerc să îți deschid ochii că o relație există doar în doi. Nu într-o singură persoană și nici în trei. Există doar între sufletul meu și al tău. Însă, dacă al tău mă refuză, am să renunț, în cele din urmă.

Poate că ne aflăm în al doisprezecelea ceas, când mai avem doar o secundă până la dezastru. Oprim timpul sau îl lăsăm să ne distrugă, să ne măture toate amintirile spre uitare? Eu sunt pentru a-l opri, dar, oare, tu ce vrei?

Iubește-mă sau renunț la tine! Iar dacă mă vei acuza de egoism, la rândul meu, m-aș apăra și ți-aș spune că m-ai abandonat într-o singurătate din care trebuie să ies, pentru că, pur și simplu, o urăsc și nu îmi face deloc bine. În plus, cred că egoismul este atunci când dintre „tine” și „noi” ai ales propria persoană. Gândește-te bine, simte bine și alege ceea ce se va întâmpla cu noi.

Eu, să știi, așa cum am spus și mai sus, ne-aș alege pe noi în defavoarea mea. Aș face asta de o mie de ori. Sau de câte ori aș avea de făcut alegerea asta. Cam despre asta este iubirea – despre a-l pune pe cel de lângă tine deasupra ta. Evident, cu o limită clară, căci nu are sens să te pierzi pe tine pentru o altă persoană.

Mă iubești? Renunț la tine? Ce se va alege cu noi? Ce alegi să se întâmple cu noi?

Gândește-te bine și spune-mi și mie!