A tot încercat să îl găsească pe acel el, a tot riscat, a tot crezut poveștile prietenelor ei care îi spuneau că mai există bărbați buni. De fapt, știe și ea că există bărbați buni. Mulți, dar, până acum, niciunul nu a găsit-o pe ea.

Nu este capricioasă, în cazul în care cineva s-ar grăbi să o judece. Are o singură dorință. Sau condiție – ca el să fie sincer și să-i ofere tot ceea ce materialul nu îi poate oferi. Tânjește, așa cum o face orice om, după căldură, înțelegere, zâmbete, liniște, încurajare. Nu-i nimic greșit în a-ți dori, în definitiv, fericirea, nu?   

Mereu și-a reproșat că nu a știut să aleagă, că ar fi putut găsi un bărbat pe sufletul ei dacă nu i-ar fi furat un altul mai chipeș întreaga privire. Cumva, poate că tocmai superficialitatea a adus-o în situația asta – de a oferi și a nu primi sau a primi infim.

Dar, până atunci, își iubește cele două pisici care, de bine, de rău, îi oferă căldură, de fiecare dată când i se așază în poală. Îi oferă sentimentul că este dorită, căci, de fiecare dată când ajunge acasă, cele două o întâmpină bucuroase. Cu ele, atât cât se poate, are liniște și nu este nevoită să ofere, așa cum a tot făcut, explicații la lucruri ridicole sau chiar inexistente. Nici măcar geloase nu sunt cele două mingi de blană, pentru că n-o întreabă cu cine a stat, de ce a stat atât.

Pare puerilă toată treaba asta, însă este o realitate. Când nu ai totul, te mulțumești cu puținul pe care îl ai. Și, în continuare, îți cauți întregul.

Până când va găsi omul potrivit pe care să îl iubească, va continua să le ofere celor două toată dragostea de care este capabilă.

Și cine alege să râdă de ea, n-are decât!