Poate că îți pare greu de crezut că un bărbat poate fi distrus într-o clipită. Dar te înșeli, căci, asemenea ție, și el are un suflet care are puncte sensibile. Uneori, mortale dacă pot spune așa.

Într-o clipită, din neatenție, nepăsare sau răutate, îi poți frânge întreaga ființă, întreaga existență, întregul corp. Suntem la fel de fragili ca voi, femeile, însă alegem să nu o arătăm atât de des. Pentru că, oarecum, am fost construiți să considerăm că suferința dată pe față înseamnă slăbiciune.

Cum poți să îl distrugi? Simplu! Așa cum poate fi distrus orice om – prin minciună. Când te iubește ca pe ochii din cap, minciuna este un ucigaș cu sânge rece. Iar minciunii i se alătură nepăsarea. Un cocktail mortal pentru orice om care și-a dedicat timpul, trupul și inima pentru un alt om.

Din varii motive, poate vei considera că este suficient de puternic încât răul pe care i-l faci nu va lăsa cicatrici adânci. Cunoști vreun om care rămâne impasibil când persoana pe care reprezenta întreaga lume a dat cu el de pământ? Eu nu cunosc și cred că nici tu.

Te rog, nu îi face răul pe care nici tu nu ți l-ai dori! Pentru că niciun bărbat care iubește nu merită să fie o bătaie de joc. Și pentru că roata se va întoarce.

Bărbații, asemenea vouă, femeilor, nu trebuie îngenuncheați din cauza unor orgolii personale sau a unor răutăți greu de înțeles. Trebuie iubiți așa cum vă iubesc și ei. Trebuie apreciați așa cum  va apreciază și ei. Trebuie înțeleși așa cum vă înțeleg și ei. În definitiv, suntem simpli oameni care caută alți oameni alături de care să descopere cel mai frumos sentiment – iubirea.

Și dacă el îți face rău, doar pleacă și lasă Karma să își facă treaba. Nu este nevoie să te răzbuni, pentru că vei avea doar o bucurie de moment, după care intră remușcările în scenă.

Nu trebuie să-l distrugi, ci iubește-l!