Da, iubito. Tu ești ca BAC-ul, acel examen care se presupune că este cel al maturității.

Ești imprevizibilă ca subiectele de la BAC, neștiind la ce să mă aștept de la tine. Când ești ca focul, când ești ghețarul ce a scufundat Titanicul. Când ești calmă, când mă repezești. Și, să știi, nu ți-o zic de parcă ar fi un reproș. Eu te iubesc așa imperfectă cum ești tu. Nu îți face griji pentru asta, te rog. Și, să știi, chiar dacă pari greu de rezolvat, eu mă voi strădui să îți descopăr soluțiile.

Și, asemenea BAC-ului, îmi dai emoții pe care mi-e extrem de greu să le descriu, oricât de mult m-aș chinui să o fac. Ești un amestec de fluturi în stomac cu goluri în creier. Sau un fel de gol în stomac cu haos în minte. Tu îmi transmiți miliarde de stări, de emoții, de vibrații.

Și, da, viitorul meu, într-un fel, depinde și de tine. Din simplul motiv că vreau să fii mama copiilor mei. Din același simplu motiv că nu știu ce m-aș face fără tine. Știu, sună a clișeu, dar, te rog, încearcă să faci un exercițiu de imaginație și, poate, vei înțelege de ce viitorul meu depinde de tine. Și, doar știi, nu sunt tipul care să spune vorbe mari.

Oricum, una peste alta, sper să trec cu bine probele. Cu notă maximă chiar. Pentru că doar în acest mod sunt sigur că ești fericită. Iar când tu ești fericită, eu sunt și mai fericit. Sper să nu mă fac de rușine niciodată, pentru că știu cum m-ai privi. Și nu-mi place când te uiți la mine și îți pot citi dezamăgirea în privire. Ah, clar, n-am să iau 10 curat, însă cred că de un 9 tot o pun. Și cred că este suficient încât să fim mândri că ne avem.

Da, mă uit la tine și știu că te voi trece cu brio!

Pentru că te iubesc așa cum n-am iubit niciodată BAC-ul. Pe care, apropo, l-am luat cu aproape 9.