Când bărbatul calcă strâmb, însă nu suficient de strâmb încât să-l lași de tot, și vrei să-l pedepsești, să-l înveți minte, ia-i accesul la minunăția dintre picioarele tale. Este una dintre cele mai aspre pedepse. Mai degrabă l-ai picura cu ceară decât să nu aibă parte de sex câte nopți la rând. Și nu, nu o spun că este disperat după sex. Nu înțelege greșit.

Desigur, acum nu exagera și tu, draga mea, că ce-i prea mult strică și hai să fim sinceri – și tu ai nevoie de sex, și ție-ți place să fie în tine, să te iubească așa cum doar el știe. Cumpătarea este secretul.

Dacă te-a supărat, pune-l să-și atârne penisul în cui (la figurat, te rog) pentru câteva nopți și-ai să vezi ce mielușel ai acasă. Ah, și în plus, zilele astea fii cât se poate de senzuală. Ți-o spun din proprie experiență. Nu te speria că se va duce la alta, căci dacă te iubește, nu te va dezamăgi pentru două zile de abstinență. Desigur, bărbatul va apela la șantaje emoționale pe tema asta, aducându-ți aminte că și altele mai au ce ai tu-ntre picioare. Doar gura-i de noi când vă iubim, să știți!

Lasă-l să fiarbă vreo două zile și va regreta până și greșelile pe care le-a făcut în copilărie. Exagerez, n-o lua chiar literar. Dar pot să te asigur că așa-i vei băga mințile în cap într-un mod diplomat. Fără certuri, fără țipete, fără reproșuri, ci folosind doar șase cuvinte și un semn de exclamare – nu mai pupi sex zilele astea!

Când auzim asta, o să ne auziți cu „Hai, mă, iubi, mă!”, „Îmi pare rău de tot!”, „Te rog, iartă-mă! N-am să mai fac!” și altele asemănătoare. Dacă ne luați sexul, deși vă iubim sincer și nu vă vom înșela ori părăsi pentru așa ceva, ne simțim puțin cam ne … glijați. Și așa cum vouă nu vă place când vă neglijăm, nici noi nu suntem prea fericiți în astfel de momente.

Și noaptea-i cel mai mare chin, când stăm la câțiva centimetri de voi, când vă simțim pielea fierbinte. Dacă mai purtați și-un neglijeu ori dormiți dezbrăcate … e mai rău decât în focurile iadului. V-am întoarce pe toate părțile, v-am satisface toate poftele, dar când să bagi mâna ori altceva, ghici ce? Primim un Accesul interzis și un Culcă-te.

Și când mai vrem să călcăm strâmb, ne vom gândi de două ori înainte dacă merită!

P.S: desigur, să nu uitați de comunicare. Nu tratați acest articol chiar cu maximă seriozitate.