Știu, spunem că nu putem iubi greșit. Sau, mă rog, persoana greșită. Sunteți siguri? Eu am dubii serioase în privința acestui lucru. Oare nu vi s-a întânplat să iubiți o persoană care, după ceva vreme, și-a dat arama pe față, iar voi vă întrebați cum de ați ajuns să iubiți un astfel de om. Chiar nu vi s-a întâmplat să nu mai recunoașteți un om, pentru că s-a schimbat enorm odată cu trecerea timpului? Desigur, s-a schimbat în rău.

Eu cred că putem iubi până la cer și înapoi persoana greșită. Cred că i ne putem dedica încât, de cele mai multe ori, uităm de noi. Cred că putem să ne mințim singuri la primele semne de alarmă. Cred că putem pune căluș creierului când încearcă să ne convingă că iubim persoana grețită. Da, toate astea dintr-o dragoste oarbă și dintr-o încrederea prostească.

Într-un final, după multe lupte cu noi înșine, ne trezim la realitate și alegem să rupem din rădăcini răul, alegem să alungăm omul care, până mai ieri, era galaxia în care noi trăiam. Și, pentru prima dată, recunoaștem în fața oglinzii că am iubit un om care nu merita nici măcar o parte din ceea ce am oferit.

Și, de teamă, ne închidem în noi o perioadă. Nu mai vrem să auzim de iubire, de sentimente, de loialitate, de muncă în echipă. Iar în perioada asta de doliu sufletesc, ne adunăm, învățăm lecțiile ce ni s-au oferit și, încet-încet, de deschidem. De data asta, parcă știm ce să alegem, parcă știm să fim atenți la semnalele ce ni se transmit de către celălalt, parcă știm să nu uităm de noi. Și suntem precauți până în punctul în care începem să iubim și să ne simțim iubiți.

De data asta, simțim că prezentul diferă față de trecut. De data asta, nu ne mai mințin singuri, nu mai negăm evidentul. Pur și simplu, iubim și suntem iubiți. Și începem să construim alături de celălalt lumea în care ne vom iubi. Și începem să dărâmăm și ultimele ziduri ce au mai rămas între noi. Și începem să ne facem planuri de viitor. Și începem să îmbătrânim împreună.

Și, în cele din urmă, realizăm că am întâlnit iubirea vieții noastre după ceea ce am putea numi greșeala vieții noastre.