Serios, sexul dulce (a se înțelege bun, cel care te eliberează de stresul cotidian) mult aduce – uită-te la femeia de lângă tine și-ai să înțelegi despre ce-ți vorbesc. Nu ți se pare că parcă strălucește mai mult după o partidă în care amândoi, în egală măsură, v-ați satisfăcut?

Uneori, sunt cazuri în care sexul ăsta dulce poate face diferența dintre reușită și eșec. Dacă nu mă crezi, întreabă în jurul tău și te vei convinge. Atenție! Am spus uneori, așadar nu te simți liber să generalizezi.

Ia-ți iubita și aprindeți noaptea. Nu sări peste preludiu, nu te grăbi să termini pentru ca, mai apoi, să dormi. Pe fugă se face, în cel mai rău caz, dimineața când te grăbești spre locul de muncă. În orice alt caz, nu prea ai scuze pentru care nu ai dat tot ce ai mai bun pentru a-ți vedea iubita acolo unde-i este locul – pe cea mai înaltă treaptă a plăcerii. Așadar, tu fiind bărbat responsabil, vei trezi în femeia din fața ta dorințe neștiute până atunci și senzații pe care, cu greu, le va putea explica în cuvinte.

Desigur, sexul nu trebuie văzut ca un substituent al iubirii, ci, mai degrabă, ca o prelungire a acesteia. Fără dragoste, sexul nu este nimic altceva decât un simplu gest animalic bazat pe nevoile primare. Combinat cu dragoste … ei bine, devine dependență.

Cartea o găsești aici și da, este un roman, nu o serie de articole preluate de pe blog:
bookzone.ro/produs/jurnalul-unui-adam/

Sexul dulce aduce liniște. Poate că nu mă crezi, dar, data următoare, analizează starea ei, starea ta și, sunt convins, vei realiza că acolo unde mai era o urmă de haos a devenit liniște. Combinat cu dragoste este remediul pentru orice vă neliniștește. Desigur, nu trebuie omisă comunicarea, căci sexul se face în dormitor, relația se trăiește și dincolo de acesta.

Nu uitați, căci am mai spus-o – sexul este unul dintre puținele lucruri cu adevărat sincere ce-au mai rămas omenirii.