Suferim de o boală gravă, fără remediu. Ne iubim și, mai apoi ne respingem. Ne respingem pentru ca, mai apoi, să ne iubim. Așa se manifestă boala asta ce ne-a afectat pe amândoi.

Eu vreau să golănesc, să mai cunosc alte femei, să nu am responsabilități, să nu am pe cine răni prin acțiunile mele. Știu că astea izvorăsc din egoism. Total opusă ești tu – femeia cuminte, hotărâtă să i te dedici unui singur bărbat, fiind convinsă că în mine vei descoperi toate tainele Universului.

Deși sunt nopți în care sufletul îmi răgușește de cât de mult și tare strigă după tine, îl ignor. De fapt, îi ignor durerea, disconfortul. Deși sunt zile în care nu vreau să știu de tine, fără să vreau, instinctiv, încep te caut în fiecare femeie pe care o văd. Atunci îmi dau seama că ce avem noi, nu pot avea cu nimeni altcineva. Și atunci revin acasă, hotărât pentru a mia oară să rămân lângă tine preț de o veșnicie. 

Tu mă aștepți supărată de fiecare dată, dar știu cum să te împac. Sau, mai degrabă, cred că te împaci de una singură, fiind ajutată de gândul că sunt lângă tine. Și uite așa începi să zâmbești ca în prima zi, când mi-ai schimbat pământul cu cerul și cerul cu pământul. Da, când sunt lângă tine simt că merg pe nori. Uneori, cred că ești naivă, pentru că primești mereu înapoi. Mă întreb cum de poți să găsești pentru mine mereu un loc liber la tine în suflet? Dar vreau să știi că naivitatea ta mă bucură, pentru că lângă tine pot să fiu bărbat. În rest, când sunt cu alte femei, sunt un simplu animal.

Știu că niciodată nu mă crezi când îți promit că, de data asta, voi rămâne. Te trădează ochii. Mă trădează sutele, miile de de ori când am încălcat promisiunea prin care îți spuneam că nu voi mai pleca în lume.

Lumea din jurul nostru ne condamnă pentru că nu trăim ca ei – adică înconjurat de certitudini, de rutină, de frică. Nouă nu ne pasă, pentru că lumea nu știe ce se întâmplă în și cu noi. Și nu va putea ști vreodată Cosmosul ce s-a format între noi. Așa că la naiba cu toți ăștia care încearcă să ne spună cum să trăim!

Suntem bolnavi amândoi. Bolnavi de noi. Suntem dependenți de boala asta la care, poate, într-o zi, îi vom găsi remediul. Poate că, într-o zi, eu n-am să mai plec și tu n-ai să mă mai aștepți. Ci vom rămâne pentru eternitate în Cosmosul nostru.

Acum, astăzi, suntem bolnavi amândoi.

Inspirație: Irina Rimes – Bolnavi amândoi