Ea fuge spre iubirea aia ideală, eu abia mă târăsc pentru un singur gram, crezând că acel gram ne va fi suficient. Așa-s eu, mă mulțumesc cu puținul obținut prin efort … puțin. Ea fuge spre visurile noastre comune, iar eu stau pe loc și le las să treacă pe lângă noi, pentru că nu am rezistența necesară să duc un maraton înspre realizarea acelor visuri, himere.

Ea nu se mai oprește din îmbrățișat, pe mine mă dor mâinile după primele două cuprinderi de trup. Și le las moi, reci, distante. Știu că merită mai mult, dar atât pot oferi acum. Ea mă sărută cu foc, în timp ce mie îmi amorțesc buzele. Are energie cât 100 de mine.

De asemenea, ea a făcut mai mult ture pe stadionul iertării decât am făcut eu. Asta pentru că eu am fost mai bun la aruncarea suliței … fix în inima ei. Ce sportiv slab sunt! Ah, și la ridicatul greutăților sunt mai bun decât ea, doar că eu le scap pe picioarele noastre și iar provoc durere. N-am forța ei, n-am determinarea ei, ce să fac?

De multe ori, a încercat să mă tragă după ea, dar n-am putut ține pasul nici măcar așa. După primii metri am început să gâfâi și să îi îngreunez drumul spre fericire. I-am spus că mă așez pe pământul rece și o voi aștepta să și le împlinească. Iar, mai apoi, putem să ne continuăm plimbarea, pentru că plimbându-mă prin viață nu obosesc. Desigur, nu i-a plăcut atitudinea mea și, deseori, în astfel de situații, îmi reproșa că sunt comod, leneș, că nu pot ridica nici măcar un deget pentru iubirea noastră.

Ea este linia mea de finish. De fapt, fericirea ei încerc să o ating, doar că mi-e aproape imposibil pentru că nu sunt deloc sportiv. De câteva ori, înainte de somn, m-am gândit să predau ștafeta unuia care poate să o atingă.

Însă, într-o zi, din frica de a nu o pierde, am început să mă antrenez – aruncam sulițele din ce în ce mai departe de sufletul ei, ridicam greutățile noastre și le puneam la locul lor, departe de noi, puteam să fug și chiar să ajung la visurile noastre. Și când ajungeam, le împlineam, iar ea era din ce în ce mai fericită.

Și am ajuns să ating linia de finish aproape în fiecare zi. Am reușit să rezist pentru maratonul ăsta al iubirii, ce va dura o viață întreagă.

Toate astea datorită fricii de a pierde. Nu o cursă, ci o persoană.

Inspirație – Carla’s Dreams – Beretta.