Acestea sunt confesiunile unei prostituate:

M-am săturat de aceeași rutină zilnică. Mă trezesc, fac un duș pe fugă, mă îmbrac provocător, după care îmi iau în primire camera obscură în care au loc cele mai inimaginabile orgii sufletești și trupești.

Primul client ajunge pe la ora 24. Miroase a parfum ieftin, puțin a transpirație și îmi cere doar un oral. Probabil atâția bani are, mai mult nu-și permite. Îi spun plictisită cât îl costă, iar el satisfăcut de prețul acceptabil îmi întinde o bancnotă mototolită de 50 de lei și două de 10 lei. Îi scot cureaua, deschid încet șlițul ruginit de la atâtea spălări și îl satisfac. Nu a durat mai mult de cinci minute. În timp ce își trăgea pantalonii spălăciți, îi observ chipul luminat de plăcerile provocate. Fericire la 70 de lei, mă gândesc. Apoi pleacă, nu înainte de a mă asigura că va mai trece pe la mine. Să te ia dracu! Mă așez pe fotoliul de catifea roșie, mâncat de timp, și aștept următorul client.

Între timp, mă gândesc la mine. Uneori sunt scârbită de mine, de ceea ce fac, iar, alteori, îmi place când nimeresc câte-un client care știe și el cum să mă satisfacă. Urăsc începătorii, urăsc gemetele, urăsc zgârieturile, urăsc palmele peste fund. Nu sunt actriță de filme porno, sunt un om care încearcă să se întrețină! Știu că societatea mă condamnă și mă blamează pentru ceea ce fac, dar altceva nu am știut niciodată să fac. Și recunosc că îmi place să fac sex!

Dar mai sunt zilele când îmi e scârbă, când nu-mi vine să mă ridic din pat. Acele zile în care nu-mi prind părul, nu mă machez și sunt plictisită. Astăzi, este una dintre acele zile. Aud bătăi în ușă. Probabil următorul client. Șoptesc un da și-l văd cum intră sfios în încăpere. Îl întreb ce vrea și începe să bolborosească cuvinte neînțelese. Urăsc clienții de genul, dar din păcate politica matroanei nu-mi permite să refuz niciun client. Îl întreb dacă vrea un serviciu complet, iar el dă din cap că da.

Mă apuc să-l dezbrac …