Vor exista mereu femei mai frumoase, mai inteligente, mai realizate, mai ambițioase decât ea, însă niciuna dintre ele nu este mai potrivită decât cea de lângă tine, pe care o iubești din toată ființa ta. Iar când ai un asemenea om lângă tine, nu ai nevoie nici de toată frumusețea din lume, nici de toată inteligența și nici de cea mai realizată femeie. Pur și simplu, ai nevoie de ea în viața ta, așa cum este, cu defecte și calitățile ei, cu demonii și îngerii ce-i dau târcoale, cu toanele de azi și cele de mâine.

Dacă lângă ea ai găsit fericirea, atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva. Împreună puteți să realizați ce vă propuneți, să vă completați unul altuia lipsurile, să vă motivați reciproc și, în cele din urmă, să deveniți perfecți unul în ochii celuilalt. Când ții de mână femeia pe care o iubești, știi că sufletul tău nu mai are ochi și pentru o altă femeie, oricât de sclipitoare ar fi cea de peste drum – o ai doar pe ea pe retină și-ți ajunge.

Dacă ai ajuns să o iubești, știi că orice comparație dintre ea și o altă femeie este inutilă. Singurul criteriu de comparație aparține acum sufletului tău, iar el, când este plin de bucurie, nu mai ține cont de frumusețe. Pentru el, fără alte explicații logice, cea pe care o ai lângă este cea mai frumoasă și cea mai potrivită femeie din viața ta. De altfel, ea este singura capabilă să-l facă să tresară, să bată nebunește, să alerge neîntrerupt între două respirații ori pauze pe care le iau buzele voastre uneori și singurul loc în care sufletul îți adoarme cu zâmbetul pe buze.

Nu contează dacă este cea mai cea dintre femei în ochii altora. Dacă este cea mai în cea în ochii tăi, atunci este suficient.