Sunt un bărbat îndrăgostit, un bărbat al cărui suflet a prins aer şi zboară pe cerul tău, iubito. Mi l-am lăsat în mâinile tale, dar nu înainte de a purta lupte crâncene cu mine. Îmi demonstrezi că eşti cel mai priceput controlor de trafic aerian, căci sufletul îmi zboară lin, fără a fi deranjat de alte lucruri ce se pot găsi pe cerul unui om – nu tu frică, nu tu îndoială, nu tu durere. Nu e nimic altceva decât ceea ce suntem în doi – iubire revarsată în infinitul sufletelor noastre.

Lângă tine mă simt liber să fiu eu, fără măşti, fără vorbe în plus, gesturi în minus. Clipele cu tine nu-şi găsesc atributul în lumea cuvintelor, ci-n cel al respiraților tăiate. Clipele în care ne găsim la o clipire distanţă sunt cea mai mare realizare a mea ca bărbat, excluzând orice înseamnă profesional. Am o viaţă, câţiva zeci de ani, în care vreau să trăiesc iubirea dincolo de limitele cotidianului, dincolo de cuvinte, cât mai aproape de origine, de suflet, de absolut.

Sunt fascinat de tine, atât de fascinat încât nici în vis nu-ţi pot uita ori nega existenţa. Acum, exişti în tot ce mă defineşte: în dimineți cu puţin chef de muncă, în metroul ce mă duce către casa noastră, în magazinul de la colţ de unde mai iau ce avem nevoie, în serile în care scriu ori în nopțile în care îmi revăd cele petrecute ziua – eşti bătaia mea de inimă. Nu concep să ţin o altă mână, să îmbrăţişez un alt trup, să sărut alte buze – m-ai convins, fără să ştii, să-ţi fiu devotat.

Nu îţi voi mulţumi, nu-ţi voi ridica statuie, ci voi încerca să îndepărtez de cuvinte frumuseţea clipelor cu tine.