Vreau să fii o doamnă când ieșim în lume, dar atunci când ne-o punem vreau să scapi de atitudinea asta. Nu-mi plac lucrurile făcute cu perdea atunci când suntem doar noi doi. Nu trebuie să fii reținută când facem sex, ci vreau să-ți lași imaginația să se manifeste. Îmi plac femeile creative și obraznice.

Nu îmi place varianta soft a sexului. Pur și simplu, mă plictisește, mă adoarme, mă face să vreau să terminăm mai repede, să-mi fumez țigara și să mă pun să dorm. E ca și cum aș fi la cinema și am ales un film ce nu-mi captează atenția deloc, dar, pentru că sunt la mijlocul rândului și nu vreau să deranjez ceilalți privitori, aștept să se termine.

Îmi place când îmi spui că vrei mai repede și apoi gemi cu două trepte de volum mai tare. Îmi place când spui mai adânc și-n același timp mă tragi spre tine, iar apoi te muști de buză. Îmi place când stai deasupra – și când ești cu fața spre mine, și când ești cu spatele. De făcut sex, am mai făcut, dar niciodată nu transpiram în halul ăsta. Când terminăm, am impresia că tocmai am ieșit de sub duș. Cu tine nu mai am poziții preferate, ci vreau să te văd și să mă simți din toate părțile.

Totuși, nu vreau să uiți să fii o doamnă în societate. Nu-mi plac needucatele, gaițele care vorbesc mult și prost, invidioasele care se cred leoaice, dar nu sunt nimic altceva decât niște mâțe zgribulite. Nu-mi plac nici cele care au nevoie de fuste scurte și decoltee adânci pentru a ieși în evidență. Nu-mi plac cele care sunt ahtiate după bani (nici nu am mulți), în loc să fie ahtiate după succes personal. Nu-mi plac nici cele care înjură cu o frecvență mai mare decât un bărbat supărat că a pierdut echipa de fotbal preferată.

Îmi plac doamnele, cele tăcute, cele discrete, cele care aleg eleganța în detrimentul vulgarității. Îmi plac doamnele care vorbesc ca niște doamne respectabile pentru că știu ce înseamnă bunul simț și au o educație aleasă. Îmi plac doamnele care transformă invidia într-o luptă cu ele însele, pentru a deveni mai bune. Îmi plac cele independente din toate punctele de vedere.

Fii o doamnă în societate, dar nu și în pat!