Mi-a spus că nu-i doar un alt trofeu pe care sa-l atârn la capătul patului. C-am avut destule și că dacă n-o vreau, s-o las liberă, nu s-o pun lângă celelalte. Pentru că ea nu-i ca ele – n-acceptă jumătăți de măsură. Ori o am cu totul, ori n-o am deloc.

I-a trecut vremea, a fost și ea, la un moment dat, un simplu trofeu în viața unui bărbat. Și n-a ieșit bine. Pentru niciunul. Mi-a spus c-a iubit sincer, iar el a iubit doar nopțile cu ea. Și, după toate astea, a găsit puterea să nu se răzbune pe bărbații care i-au urmat. Dar nici n-a mai putut să se deschidă cu ușurință, lăsându-și sufletul în mâinile unui necunoscut.

Mi-a spus ce a învățat – de cele mai multe ori, promisiunile care se țin, nu se rostesc. Este ca o înțelegere mută între suflete. A auzit multe promisiuni și, de naivă ce-a fost, le-a crezut, la fel cum a crezut și-n sinceritatea bărbatului cu care împărțea patul și o așa-zisă viață. De fapt, mi-a spus că ea a vrut să creadă în bărbatul ei de atunci, că poate să fie mai presus decât marea de bărbați din jurul ei. S-a înșelat. Dar, cine n-a pățit-o?

În ceea ce mă privește, mi-a spus să nu mă uit la ea ca la o bucată bună de tăvălit prin pat, iar mai apoi lăsată dincolo de ușa apartamentului. Și să nu încerc să o mint, pentru că știe cum arată o privirea bărbatul când asigură o femeie că totul va fi bine, dar în capul lui este cu totul altceva.

Mi-a cerut să fiu bărbat și să fiu sincer. S-aleg corect și față de ea, nu doar față de mine. Să dau voce dorințelor mele, fără teamă, fără ascunzișuri. Fix așa cum le simt. Mi-a reamintit că ori va fi o carte deschisă pentru mine, ori o voi privi stând în mâinile altcuiva care-i știe citi scrisul și răsfoi cu grijă paginile.