Gigantis.ro, orăşelul Gigaofertelor onlineGigantis.ro, orăşelul Gigaofertelor online

Bărbații înșală mai des, fără discuție. De fapt, ei nu înșală, ci exeprimentează, pentru că așa le este natura lor – așa ar gândi o femeie. Și n-o condamn, doar îi spun că este greșit modul ei de gândire. Și noi, și voi, suntem la fel de oameni, ca atare la fel de supuși greșelilor. Atracția o simțim și noi, și voi, la fel. Sexul ni-l dorim la fel de mult. Consider că este greșit și puțin ipocrit să aruncați 90% din vina asta asupra bărbaților.

Din experiență, pot spune că am înșelat, am văzut bărbați care au înșelat, dar, la fel de bine, am văzut și femei care deși aveau tot ce doreau acasă, s-au gândit că n-ar strica să încerce și cu altul. Poate că, zic eu, cunoașteți mai mulți bărbați care au înșelat pentru că noi, uneori, suntem puțini naivi și credem că este motiv de laudă. Voi, pe de altă parte, după ce ați făcut-o, conștientizați probabil că nu este un gest tocmai lăudabil și, ca urmare, preferați să țineți pentru voi.

Să fim puțini raționali, să lăsăm deoparte stereotipurile ieftine ce nu ne fac deloc cinste și să ne gândim dacă bărbații chiar înșală mai mult. Eu spun că nu prea putem trage o astfel de concluzie, și nu pentru că sunt bărbat, ci pentru că am văzut ieșiri în decor de ambele părți.

Volumul 2 este acum disponibil!

Comandă

Să știți de la mine că bărbații, aproape toți, iubesc cald, iubesc până la Dumnezeu și înapoi femeia din fața lor. Singura condiție este să fie cea potrivită, cea destinată lui, pentru că nu cred că putem iubi o viață omul nepotrivit.

Și, dragi femei, dacă ați fost înșelate, să știți că a fost de vină imaturitatea lui. Știu că v-a rănit, dar, vă asigur, că din acest lucru va învăța și, pentru o altă femeie, va deveni întreaga ei lume. Într-un fel, deși nu v-ați fi dorit, ați stat la baza dezvoltării lui. La fel este și-n cazul bărbaților, când femeile calcă strâmb – nu le băga pe toate în aceeași oală, pentru că riști să rămâi nefericit pe vecie.

Evitați generalizările de acest fel, pentru că nu faceți nimic altceva decât să vă produceți singure rău, să vă mințiți inutil, să rămâneți ancorate într-un trecut ce nu ar trebui să vă mai intereseze.

Fiți femei inteligente, așa cum vă stă cel mai bine!

Cu toții greșim, fie că suntem bărbați ori femei!

Iubiți mai mult, judecați mai puțin!