Dacă te-ai săturat să tot cauți și să nu găsești (pe modelul caut o prietenă și nu găsesc), poate că ar fi cazul să iei o pauză de la căutat și pui accent pe ceea ce te definește pe tine ca bărbat. Ești educat, inteligent, sincer și responsabil? Atunci, în timp, îți vei găsi o femeie care să te facă bărbat fericit, realizat, împlinit, liniștit. Ai răbdare, căci ce-i bun nu vine ușor!

Găsește-o pe cea care merită tot ce ai tu mai bun!

Dă-ți timp și nu te tot arunca în groapa cu tot felul de specimene, sperând că acolo-ți vei găsi femeia visurilor tale. De fapt, dacă ar fi să fim sinceri, femeia visurilor nu se caută, ci te găsește ea atunci când ești pregătit s-o primești așa cum se cuvine în viața ta.

Ea, cea care te face bărbat în adevăratul sens al cuvântului, este cea mai bună întâmplare ce ți se poate întâmpla. După momentul nașterii, desigur. Găsește acea femeie acolo unde nu caută tot prostul – nu știu să-ți spun cu exactitate unde, căci locurile diferă. Dar, sunt sigur, că n-o vei găsi sub vreo masă, moartă de beată. Și nici urcată pe-un bar, fluturându-ți țâțele în văzul tuturor. Desigur, depinde de gustul fiecăruia – mie, de exemplu, îmi plac femeile decente în societate și vulgare când rămânem doar noi doi.

Găsește-ți, mă nene, o femeie care să te facă întreg – la minte și la suflet. Dacă vrei fericire, fii drastic atunci când vine vorba de a alege cu cine-ți petreci timpul. Nu toate tutele, chiar dacă par la o primă impresie, sunt femei capabile să-ți facă din casă acasă. Pricepi?

Când o vei găsi, nu-i da drumul decât dacă simți că nu-i poți fi jumătate. Altfel, dacă-i sclipesc ochii când te vede în pragul ușii, dacă-ți mângâie trupul, încercând să-ți înlăture grijile de peste zi, fă tot ce poți pentru a o păstra în viața ta. Fii bărbatul pe care și ea, la rândul ei, îl aștepta de ceva vreme!

Și nu-i lua privilegiul de a pune cărămizi la construcția ta ca bărbat. Nu fi încăpățânat, căci nu-ți vrea răul și nici să te schimbe după cum îi dorește inima. Femeia, dacă o lași, te poate înălța cu cinci clase peste ceilalți bărbați. Desigur, același lucru îl poate face și un bărbat. Doar de aia suntem doi când ne iubim, nu?

Găsește-ți o femeie pe măsura sufletului tău, care să te facă bărbat și păstreaz-o bine!