După ce a îndurat prea mult, după ce te-a iertat de prea multe ori, după ce s-a prefăcut că te-a crezut când mințeai nonșalant, după ce a sperat că, odată cu timpul, te vei schimba și tu, după toate acestea femeia se gândește serios să plece și să-și caute fericirea în altă parte.

Dar tu, așa nenorocit, o iubești, așa-i? O iubești mult și știi, cel puțin în sinea ta, că o alta mai potrivită, așa pe mărimea sufletului tău, încă n-ai cunoscut. Desigur, știi că ești liber să cauți, dar știi și că s-ar putea să nu găsești și să fi pierdut șansa la o viață frumoasă lângă o femeie și mai frumoasă.

jurnalul unui adam cartea
             Click pe poză pentru a comanda!

Dacă e așa cum zic eu, atunci, în loc s-o lași să plece, mai bine i-ai arăta că are pentru ce rămâne. O viață întreagă. În loc să-i chemi taxiul, mai bine o chemi în dormitor și vă iubiți cum doar voi știți. În loc să urle de draci, mai bine de plăcere. În loc să înnebunească din cauza ta, mai bine înnebunește în lipsa ta, așteptând cu sufletul la gură să revii la căminul vostru. În loc să ude pernele, mai bine cearșaful.

Ține minte – femeia care te iubește face un cămin cald dintr-un apartament cu două camere!

Arată-i că are pentru ce rămâne, fiind un bărbat așa cum ar trebui să fie orice bărbat – dur și sensibil, în funcție de caz. Nu-i fi preș, dar nici șef! Fii egalul ei, partenerul alături de care, pe drumul vostru, trece peste obstacole, mări și țări, ajungând în final la fericire calmă.

În loc s-o lași să plece, mai bine oferă-i motive pentru care să rămână!

Oferă-i un braț care s-o facă să se simtă-n siguranță și un umăr pe care să-și pună, uneori, grijile. Oferă-i sinceritate și căldură, cât să-și odihnească în liniște sufletul.

 În fiecare azi, oferă-i motive să rămână pentru fiecare mâine!