Mama mi-a spus mereu să-l “aleg pe unul care mă merită și are ce-mi oferi. ” Noi, femeile, tindem să ne înțelegem mult mai bine cu mamele după ce avem experiențe nasoale cu bărbații, să ne întoarcem la ele indiferent de relația pe care o aveam înainte și să le spunem că aveau dreptate. Pe de altă parte, sunt cei care întreabă “dar dacă tu vrei atâtea de la un bărbat, ce îi poți oferi?” sau, cu alte cuvinte, de ce ar trebui cineva să îți facă ție poftele.

Sunt mulți imbecili care consideră că singurul lucru pe care femeile îl pot oferi este trupul. Această gândire m-a stăpânit și pe mine o lungă perioadă de vreme, până să realizez că sunt un om și nu doar un trup și, de asemenea, că bărbații pe care alegi să îi ai în jurul tău te vor trata exact așa cum te tratezi tu pe tine însăți; de aia nu o să vezi vreo problemă în asta la bun început. Adevăratul răspuns la întrebarea eponimă a articolului vine abia după ce treci peste această perioadă de obiectivizare, dacă e cazul.

O femeie îți poate oferi alinarea, toată susținerea de care e capabilă pentru orice ai vrea să întreprinzi, se va dărui trup și suflet scopului pentru care luptați împreună, te va aștepta mereu cu o vorbă bună, te va încuraja, îți va oferi dragostea ei, gândurile ei și partea din ea pe care nu a văzut-o nimeni niciodată pentru că a păstrat-o pentru alesul inimii ei. Astea sunt doar câteva lucruri de care vei avea parte într-o relație cu o femeie pe care vei știi să o iubești și să o respecți. Au ele însă o valoare suficient de mare ca să echivaleze mașinile și casele pe care se presupune că toate ni le dorim în dar?

Unii bărbați nu realizează că femeile nu sunt cumpărate cu lucruri materiale, ci răsplătite. Pentru tot ce face o femeie pentru tine, atât emoțional cât și fizic, tu ar trebui să îți dorești mai mult decât orice să o poți face la fel de fericită. Ea nu-ți va cere nicicând case și mașini, dacă te iubește cu adevărat și vrea să rămâneți împreună până la sfârșitul zilelor. Iubirea ta, ca bărbat, însă, trebuie susținută de fapte. Faptele pot fi reprezentate prin anularea unui plan de-al tău pentru a putea fi prezent la un eveniment mai important din viața ei sau un simplu cadou simbolic atunci când are o zi proastă și se așteaptă mai puțin.

Poate că faptele ei nu pot avea o valoare materială la fel ca cele pe care ți le permiți tu, din diferite motive, dar îți garantez că un om care se simte apreciat va face mereu mai mult decât este așteptat de la el. Dacă stăm să calculăm lucrurile, să cuantificăm iubirea după numerele de pe o hârtie, această iubire e deja pierdută. Valoarea constă în sentimentele pe care le ai, mulțumirea ta sufletească și experiențele prin care treci alături de persoana iubită. De aceea, când problema este pusă – “ce-mi poți oferi tu mie?” trebuie în același timp să te gândești și la lucrurile pe care decizi să le investești în presupusa relație, cât și la așteptările pe care le ai: dacă vrei doar case și mașini, s-ar putea să le primești, însă valoarea ta se va reduce doar la acele obiecte, pe când dacă te aștepți să primești atât cât oferi și tu, pe lângă acele case și mașini, poți primi ceva ce banii nu vor putea cumpăra niciodată.

Articol scris de Cristina Boncea.