De ce iubesc un Adam:

Pentru că îmi plac surprizele, iar el a apărut al naibii de întâmplător în viața mea, când m-am așteptat mai puțin, ca un cadou de la divinitate. E ca și cum soarta ar fi făcut tot ce i-a stat în putință să ne aducă împreună. Coincidență sau nu, a reușit să-mi intre pe sub piele până a ajuns la suflet.

Pentru că ador să-mi încep ziua alături de el. Printre primele raze de soare îi văd mutra încruntată de somnul ce încă îl chinuie. Îi văd zâmbetul și sunt mândră că mi-l dăruieşte mie pe primul.

Pentru că ne înțelegem din priviri, ne dăm coate și chicotim pe la colțuri când vedem vreuna îmbrăcată sumar și pregătită să sucească mințile bărbaților la 3 noaptea în supermarketul din colț.

Pentru că îmi alungă temerile legate de noi, mă strânge la piept, mă asigură că și mâine va fi lângă mine și mă sărută pe frunte.

Pentru că nu a venit să-mi dea lumea peste cap și nu mă sufocă cu o dragoste de basm. Nu-mi poate jura eternitate, însă îmi poate promite fericire mâine.

Pentru că știe să se certe cu mine, iar jocul ăsta de care pe care e chiar amuzant după ce ne împăcăm. Habar nu aveți cât de dulce mă împacă!

Pentru că e mândru când mă ține de mână și că sunt a lui; e gelos când trebuie și nu pune la îndoială calitățile femeii de care e atât de mândru.

Pentru că știe când să-și mărturisească sentimentele și își recunoaște greșelile-nu spune „te iubesc” în loc de „îmi cer scuze”.

Pentru că pot să fiu cea mai frumoasă pentru el. Pot să îi atrag privirea, să-i stârnesc curiozitatea și să-i bucur sufletul.

Pentru că mă dezbracă de orice inhibiții atunci când suntem în dormitor și mă îmbrăcă cu încredere atunci când ies în lume.

Pentru că iubesc felul în care mă privește atunci când ne-o punem și după ce terminăm cu nebunia.

Pentru că mă ține de mână și îmi promite că nu-mi va da drumul decât atunci când va fi timpul. Fie mai devreme, fie la sfârșitul vieții.

Pentru că într-o zi poate va fi lângă mine „la bine și la rău” pentru totdeauna.