Primesc un mesaj de la tine. Îmi scrii să vin și să te dezbrac, iar în post scriptum îmi spui să mă grăbesc. Mă învoiesc de la muncă pentru a ajunge mai repede la tine, lângă pielea ta fină și caldă, lângă femeia alături de care am cele mai colorate zile și cele mai fierbinți nopți. Iau taxiul pentru că metroul nu este la fel de nerăbdător să mă aducă la tine.
Iubesc să te țin de mână, în brațe, să te port în suflet și în minte, să te sărut pe frunte și între, să te mângâi și să te strâng. Iubesc să mi-o pun cu tine dimineață, la prânz și seara. Și te iubesc pe tine pentru că, de fiecare data, îmi demonstrezi că știi să fii o femeie adevărată. Ești o femeie care-mi trezește toate simțurile, alături de care-mi pun în pratică fanteziile și căreia îi împlinesc dorințele – atât în dormitor, cât și în afara lui și lângă tine simt că găsesc raportul perfect dintre trup și suflet.
Am ajuns, iau liftul, opresc la etajul 6, bag cheia în a doua ușă pe stânga și deschid. Mă descalț, îmi arunc sacoul pe cuier, îmi scot cămașa și mă îndrept spre dormitor. Te găsesc în pat doar într-o lenjerie albă. Îmi scot hainele ce începeau să mă strângă și vin lângă tine. Te sărut pe buze, pe gât, te mușc ușor de lobul urechii, îți sărut umerii, sânii, abdomenul, interiorul coapsei apoi urc puțin și mă opresc unde știu că îți place cel mai mult. Gemi, îți arcuieşti spatele și mă tragi de păr.
Mă opresc aici.
Știi ce-mi place la noi? Că înainte şi după sex, ne iubim cald, calm, sincer și reciproc – și iubirea se simte, prea puțin se discută și analizează.