c26c394d96404b19c72e966ef5553b91Într-o sâmbătă, mi-am pus sufletul pe masa din sufragerie şi te-am rugat să ai grijă de el. Mi-ai zâmbit frumos şi mi-am spus că vei avea grijă de el ca de ochii tăi din cap. Te-am crezut atunci. Nu ştiu dacă îmi inspirai încredere tu sau îmi doream eu să mă încred în femeia din faţa mea. Şi au trecut vreo trei săptămâni, timp în care eram sigur că nu-l vei scăpa pe jos şi nici nu-l vei călca în picioare. Ştiu că nu este cel mai frumos, cel mai curat suflet din câte existe, dar este al meu şi asta este cel mai important.

Ai început să faci acrobaţii cu el, ai început să-mi spui că nu prea-ţi place, că nu e bun. Pur şi simplu, era mai uşor să mi-l dai înapoi decât să dai cu el de pământ. Dar nu ai mai fi simţit satisfacţie, nu? A, bineînţeles că nu am putut reacţiona cel mai frumos atunci când am văzut că îţi baţi joc cu zâmbetul pe buze de ce am mai de preţ. Îmi cer scuze pentru vorbe, pentru răutaţi, pentru măgării.

Mi-am arătat că eşti expertă la găsit pretexte şi scuze, nu şi soluţii. Nu te condamn că ai fost egoistă – poate că o ai în sânge, deşi de fiecare dată când îţi spuneam te ascundeai după lipsa relaţiilor reuşite. Văd că nici nu-ţi doreşti să ai relaţii reuşite, găseşti modalităţi să le sabotezi.

Sunt dezamăgit, ceea ce este o noutate pentru mine. Şi ăsta este cel mai urât sentiment pe care îl poate simţi un om. Te felicit!

Vreau să îţi spun ceva: când alegi să-i rupi cuiva sufletul în bucăţi, ar fi bine să te pregătești pentru ceea ce va urma să vină. Nu de la cel care se vede nevoit să își adune bucăţile de suflet de pe caldarâm, ci de la viață – roata se va întoarce într-o zi.

Toate cele bune!