Îmi torn whisky în pahar, arunc două cuburi de gheaţă şi mă aşez lângă ea. Ea acoperită de un prosop roşu, stătea întinsă pe canapeaua noastră din sufragerie. Privirea parcă-i căuta răspunsuri la întrebările sufletului.

-Sunt frumoasă? mă întreabă.

-Ştii doar răspunsul. O cunosc atât de bine, îi cunosc privirea întrebătoare, privirea de femeie fericită, privirea de femeie măcinată de dor ori de tristeţe.

-Nu, serios, răspunde-mi cât poţi de obiectiv. Pe frunte-i apar trei riduri fine, iar ochii îi sunt aţintiţi asupra mea asemenea unei leoaice gata să-şi atace prada.

-Eşti frumoasă la mine-n suflet! Vei fi mereu frumoasă, îi spun în timp ce iau o gură din paharul cu licoare arămie.

-Cum adică? Avea o expresie de copil dezorientat de rapiditatea cu care adultul i-a explicat cum să potrivească formele în găuri.

-Vei fi mereu frumoasă în sufletul cuiva. Nu putem fi cei mai frumoşi pentru o lume întreagă, dar când devenim lumea cuiva devenim. Frumuseţea este în ochii celui care priveşte, mai întâi cu ochii, iar mai apoi cu sufletul. Poate că nu voi fi ultimul bărbat din viaţa ta, aşadar pentru următorul vei fi cel puţin la fel de frumoasă aşa cum îmi eşti mie.